Trofeul Balonul de Aur câştigat de Diego Maradona, după ce a fost desemnat cel mai bun jucător la Cupa Mondială din 1986, va fi scos la licitaţie în Franţa, în 6 iunie, a anunţat, marţi, casa de licitaţii Aguttes.
Acesta este primul Balon de Aur care va fi scos la licitaţie, relatează Reuters.
Maradona, care a murit în 2020, a câştigat trofeul oferit de France Football după ce a dus Argentina la câştigarea titlului la Cupa Mondială din Mexic, din 1986.
În memoria multor iubitori ai fotbalului au rămas cele două goluri marcate de Maradona în sferturile de finală de la Cupa Mondială din 1986 împotriva Angliei.
Un gol a fost înscris cu pumnul de Maradona, reuşită căreia fostul fotbalist argentinian i-a spus ”mâna lui Dumnezeu”. Al doliea gol a fost înscris după ce Maradona a pornit din propria jumătate de teren şi a depăşit cinci jucători englezi. A fost considerat…