Se așteaptă ca președintele american Donald Trump să înceapă să notifice, de vineri, principalii parteneri comerciali ai SUA cu privire la un nou regim tarifar cuprinzător, relatează Euronews.
Taxele ar urma să intre în vigoare de la 1 august, iar unele țări s-ar putea confrunta taxe de până la 70 % asupra exporturilor către Statele Unite.
„Până pe 9 [iulie] vor fi complet acoperite”, a declarat Trump, referindu-se la termenul pe care l-a stabilit anterior pentru încheierea unor acorduri pentru evitarea tarifelor mai mari.
„Valoarea acestora va varia de la 60% sau 70% până la 10% sau 20%. Am finalizat formularul și, practic, el va explica exact cât vor plăti aceste țări”, a spus președintele american.
Potrivit CNN, Trump a fost întrebat dacă țările vor beneficia de flexibilitate în ceea ce privește termenul limită pentru aplicarea…